Alexandrion, partener Gold TTT20

La TTT se reunesc pasionaţii de tenis într-un cadru plăcut unde socializarea alături de Alexandrion Group formează amintiri de neuitat.

Cea de-a 20 a ediţie a Tudor Tennis Tropy este susţinută de către Alexandrion Group, partener Gold. Pentru că ne uneşte o pasiune comună, continuăm să susţinem mişcarea sportivă din România.

Alexandrion Group este lider în producția și distribuția de băuturi alcoolice din România. Grupul este format din Distileriile Alexandrion şi Distileriile SABER 1789, care, împreună, înglobează o istorie de peste 200 de ani în industria locală a băuturilor spirtoase și au creat unele dintre cele mai puternice brand-uri din România, recunoscute atât pe plan intern, cât şi internaţional pentru calitatea și rafinamentul lor. Portofoliul de produse proprii cuprinde toate categoriile de băuturi spirtoase cerute pe piață, inclusiv băuturi tradiţionale româneşti și produse internaționale. Dintre acestea, cele mai cunoscute sunt Alexandrion 5* şi 7*, Alexandrion 100, ediție specială dedicată Centenarului, faimosul vinars Brâncoveanu XO, VS şi VSOP, lichiorul de fructe SABER Elyzia, distilatul de fructe Zolmyr, Vodka Kreskova, dar şi alte produse care au asigurat companiei poziția de lider pe piața băuturilor spirtoase şi tradiţionale din România.

Brandurile aflate sub umbrela Alexander (Alexander Vodka, Alexander Lemon şi Alexander Gin) au intrat în portofoliul companiei, prin achiziţie, la începutul anilor 2000. Vodka, Alexander Lemon şi Alexander Gin) au intrat în portofoliul companiei, prin achiziţie, la începutul anilor 2000. Portofoliul grupului s-a dezvoltat în 2018 cu vinuri liniștite și spumante, după ce compania a achiziționat alte șase companii din domeniul producției de vin din România.

“Implicarea Alexandrion Group și a Fundației Alexandrion în susținerea evenimentelor sportive nu mai este un secret pentru nimeni. Dacă până acum am spijinit, de cele mai multe ori, evenimente dedicate sportului profesionist, suntem  alături și de cei care își doresc să participe la un concurs creat special pentru amatori. Astfel, susținem Tudor Tenis Trophy, un turneu de tenis pentru amatori, care a reușit performanța să ajungă la cea de-a 20-a ediție.” Răzvan Vasile, CEO Alexandrion Trading

 

Create a website or blog at WordPress.com

%d bloggers like this: